Proiectul prin care se alocă 50 de hectare celor care vor să intre în programul tinerilor fermieri va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern, săptămâna aceasta

Proiectul prin care se alocă 50 de hectare celor care vor să intre în programul tinerilor fermieri va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern, săptămâna aceasta
Publicat: 06/02/2020, 12:06

„Există o lege – 226/2016 – care prevedea posibilitatea ca tinerii fermieri să concesioneze sau să arendeze terenuri cu destinație agricolă, libere de contract, în suprafață maximă de 50 ha care aparțin domeniului public și privat al statului, aflate în administrația ADS”, a precizat Oros. „Avem un proiect de HG care va ieși în această săptămână prin care să alocăm câte 50 ha celor care vor intra în programul tinerilor fermieri și va fi o suprafață considerabilă. Venim și cu această nouă modalitate de încurajare a tinerilor fermieri”.

Oficialul guvernamental a mai vorbit și de viitorul Plan Național Strategic (PNS) care vizează majorarea susținerii financiare acordate tinerilor pentru instalarea în mediul rural, până la un plafon de 100.000 euro.

„În privința schimbului de generații, este un fenomen comun în toată Europa, și anume îmbătrânirea forței de muncă și a antreprenorilor din agricultură. Schimbul generațional trebuie făcut prin atragerea sau menținerea tinerilor fermieri în agricultură și este una dintre preocupările Politicii Agricole Comune și este una dintre preocupările principale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Credem că este fundamentală consolidarea structurii socio-economice a zonelor rurale, pentru a deveni atractive noilor generații. Știm că noua PAC post-2020 menține sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru dezvoltarea întreprinderilor rurale”, a continuat Oros. „În acest sens, propunerea de regulament aferentă viitorului Plan Național Strategic vizează un sprijin în creștere pentru instalarea tinerilor fermieri, în cuantum maxim de 100.000 euro și introduce posibilitatea de combinare a acestui sprijin cu alte instrumente. (…) Încurajarea schimbului de generații în agricultura românească și, în special, a tinerilor fermieri prin oportunitățile de finanțare oferite de PAC post 2020 în domeniul inovării va facilita procesele transformaționale în sectorul agroalimentar, aceștia fiind mai deschiși să aplice tehnologii și procese noi”.

În ceea ce privește pachetul de măsuri propus de Comisia Europeană (CE) în decembrie 2019 denumit Pactul Ecologic European (PEE), Oros recunoaște susținerea pe care statele membre o manifestă față de acesta, dar consideră că PAC, aflată în interacțiune directă cu PEE, ar trebui să fie mai prietenoasă cu fermierii și să permită alocarea unor fonduri mult mai substanțiale acestora.

„Proiectul de regulament cu privire la Planul Strategic 2021-2027, dar și Planul Național Strategic pentru viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) trebuie să cuprindă standarde și cerințe sporite, în privința obiectivelor legate de mediu și climă, denumită generic Noua Arhitectură Verde. Ni se cere ca minimum 40 la sută din totalul veniturilor PAC să fie adresate acestor intervenții care vizează schimbările climatice”, a mai adăugat oficialul guvernamental. „Această nouă provocare – Pactul Ecologic European – este asumată de majoritatea țărilor și de către Comisia Europeană. Noi suntem de acord că noua PAC trebuie să fie prietenoasă cu mediul, dar suntem preocupați, și nu este numai cazul țării noastre, mulți dintre miniștri sunt preocupați ca această nouă Politică Agricolă Comună să fie prietenoasă și cu fermierii. Pentru acest lucru așteptăm încă multe clarificări și, în primul rând, așteptăm bani în plus.

Legat de elaborarea Planului Național Strategic, Oros a afirmat că principalul său partener, atâta timp cât va fi la conducerea MADR, vor fi asociațiile.„Acolo găsim foarte multă expertiză, acolo găsim oameni care de 30 de ani trudesc într-un anumit domeniu din agricultură și industrie alimentară și suntem convinși că prin consultările pe care le vom avea cu mediul asociativ, vom putea scrie un PNS cât mai bun, în așa fel încât să nu repetăm greșelile care au fost făcute în anii care au trecut”, a mărturisit ministrul de resort.

El a punctat totodată că în contextul nevoii de a produce mai mult cu mai puțin, tehnologia digitală poate deveni un instrument esențial pentru sustenabilitatea sectorului agricol și pentru creșterea competitivității.

„Utilizarea tehnologiilor inovatoare este reflectată în efecte benefice socio-economice și de mediu, cum ar fi creșterea producției, reducerea consumului de combustibil, îmbunătățirea condițiilor de lucru ale fermierilor, menținerea structurii solului, conservarea și îmbunătățirea caracteristicilor solului, scăderea semnificativă a riscului de eroziune și creșterea rezervei de apă din sol. Toace acestea vor fi o prioritate a mandatului nostru”, a conchis Oros pe acest subiect.

Potrivit propriilor declarații, Oros are ca obiective ale mandatului său la șefia MADR sprijinirea asocierii „pentru că încă în România avem probleme cu această asociere”. De asemenea, Oros își propune să susțină sectoarele procesării, depozitării și lanțurile pentru vânzare. În plus, el își va orienta atenția spre zootehnie, „pentru că vrem să avem animale cu valoare genetică ridicată”. Totodată, MADR, sub mandatul Oros, va sprijini învățământul agricol dual, „tocmai pentru a avea forță de muncă responsabilă și calificată, care astăzi este o problemă foarte mare și pe care dumneavoastră, fermierii, o simțiți”. În fine, Oros are în vedere transformarea rapidă a zecilor de mii de ferme de subzistență în ferme de familie, comerciale, „care să reziste pe piață”.

Joi, 6 ianuarie 2020, la Palatul Parlamentului, se desfășoară conferința anuală „Clubul Fermierilor Români”.

Sursă foto: Romulus Boancă/MADR

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu